iunie, 2025

13jun16:0017:00Zilele Europene ale Arheologiei la Muzeul Național de Istorie a RomânieiPrezentare de carte: PETRE ALEXANDRESCU – CORESPONDENȚĂ. VOLUMUL II (1979-1990), Editura Mega, Cluj-Napoca, ediție îngrijită de Vlad Alexandrescu și Liviu Iancu.16:00 - 17:00

more

Descriere

Prezentarea volumului va fi făcută de dr. Florian Matei-Popescu (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”) și dr. Liviu Iancu (Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului).

Instituţiile cheie în cercetare au suferit un declin – poate ireversibil – în perioada comunistă, altele, au fost închise, astfel că perspectivele acelei perioade erau destul de limitate. Și în acea vreme corespondența deținea un loc foarte important în comunicarea dintre specialiști, substituind parțial lipsa de mobilitate la conferințe sau la stagii de documentare în centre academice din străinătate.

Prezentarea volumului amintit face parte dintr-o nouă serie de activități culturale, inițiată cu prilejul celebrării Zilelor Europene ale Arheologiei (2025), de Muzeul Național de Istorie a României, intitulată „Restituții”. Acest demers are ca scop readucerea în atenție și reamintirea unor momente / etape din cercetarea arheologică și istorică din România, subiectele tematice având ca repere personalități care au adus contribuții acestor domenii, memorii ale acestora / corespondența purtată de aceștia, dar și situri, artefacte, documente, proiecte de care aceștia și-au legat numele.

  • 16.00 – 17.00 / la sediul MNIR, Sala Lapidariu

Când?

(Vineri) 16:00 - 17:00

Unde?

Muzeul Național de Istorie a României

Calea Victoriei 12

Organizator

Muzeul Național de Istorie a României

X
X